Young Learner

Young Learner

1firststep 2junior 3primary 4preliminary


Examenele noastre Young Learner de engleză generală sunt adresate unei grupe de vârstă cuprinse între aproximativ patru şi doisprezece ani. A identifica modul în care fiecare copil învaţa este foarte important, aşa ca noi la Anglia ne concentrăm pe recunoașterea și recepția la etapa inițială, introducând numai treptat o producţie activă. Copii deseori se înscriu la examamene pentru că parinţii lor vreau să ştie cum procedează învaţarea limbii, sau pentru că profesorii lor au nevoie să controleze şi să demonstreze progresele lor.
Acestea sunt motive întemeiate, dar noi la Anglia credem că valoarea educativă cea mai importantă este ceea de a creşte stima în sine a copilului, încurajândul şi motivândul. A încuraja înseamnă a alimenta idea de a reuşi să depăşească obstacolele, precum a motiva înseamnă a indruma copilul spre experienţe noi (în cazul în care se simte capabil de a le face).
Daca un copil învaţă o limbă timp de mulţi ani , şi apoi este supus unui examen doar la 15 sau 16 ani, ar putea fii prea tarziu să-l convingă de abilitaţile sale naturale.
Daca, însă, la fiecare mic pas copilul este testat pe cea ce a învaţat, primind un certificat şi o dreapta satisfacţie pentru rezultatele realizate, contriubie nu numai la creşterea sa armonioasă, ci, de asemenea, i se dă şi advantajul de a fi în posesia unor competenţe lingvistice certificate, daca, în oricare moment, ar fi nevoit sa lase sistemul de învaţământ. Ei pot, de altfel,să realizeze,deja la o vârstă mică, cât este de util să ştii să vorbeşti limba engleză şi să obţii niveluri academice şi profesionale.